naturisti

Sanatate naturala – Sport. Fitness. Outdoor.

de diferite marimi, ciresele sunt gustoase si tare sanatoase

Fii mai sănătos mâncând cireșe

Scrie un comentariu

De diferite culori și mărimi, cireșele sunt tare gustoase și fac bine sănătății. Cireșele sunt considerate „super fructe“ deoarece conțin antioxidanți, betacaroten, potasiu, vitamina C și antocianine (pigmenți naturali). Este indicat să le mâncăm când e vremea lor și nu confiate, căci astfel conțin mult zahăr. Dacă nu ne putem despărți de gustul dulce al cireșelor le putem congela ca să le mâncăm și în alt anotimp.

Ne scapă de dureri

Ultimele studii legate de proprietățile curative ale acestor fructe au demonstrat că un consum regulat de cireșe poate ajuta în ameliorarea durerilor apărute în cazul fibromialgiilor, artritei și al rănilor. S-a descoperit că cireșele ar avea un efect mai mare decât analgezicele și după cum știm, primele sunt naturale, deci nu au efecte adverse, pe când pastilele, da.

Neutralizează și reduc nivelul acidului uric

De asemenea, aceste studii spun că cireșele conțin anumite substanțe chimice care ajută la suprimarea și diminuarea nivelului de acid uric din corp. Miraculoasele fructe pot reduce durerile musculare, dar și pe cele cronice de spate. Un exces de acid uric poate duce la gută, hipertensiune, boli ale inimii, pietre la rinichi, insuficiență renală, dar și la leucemie. Pentru a micșora riscul de atac de gută, specialiștii spun că e bine să mâncăm cireșe, de câte ori avem ocazia. Cireșele consumate și sub formă de suc alterează pH-ul urinei și reduc astfel aciditatea, crescând nivelul alcalin. Scăderea nivelului de acid uric combate formarea calculilor (pietrelor) din urați, și, prin urmare se previne apariția gutei.

Combat inflamația

Cireșele conțin o substanță numită cianidină, iar aceasta are rolul de a lupta contra inflamației. Prin urmare dacă avem aceste probleme trebuie să mâncăm des cireșe. Astfel, vom observa că se vor reduce umflăturile și vom scăpa de dureri.

Știai că…

… dacă mâncăm multe cireșe putem slăbi? Datorită antocianinelor din acestea se activează o substanță care contribuie la arderea grăsimilor, reducând depozitarea acestora. De asemenea, pentru că sunt bogate în fibre, ajută la digestie și previn cancerul de colon.

Bune pentru detoxificarea organismului

Cireșele, datorită melatoninei, ajută la eliminarea toxinelor din corp, relaxează mintea și calmează sistemul nervos.

Ce e melatonina? Este un hormon numit „al tinereții“ care scade temperatura organismului, ducând la o stare de somnolență. De asemenea, contribuie la reglarea ritmului cardiac. E indicat să mâncăm regulat alimente pe bază de melatonină fiindcă aceasta este un aliat al sistemului imunitar și are un aport benefic împotriva îmbătrânirii. O putem procura consumând spre exemplu, cereale integrale, fructe și legume, zarzavaturi, banane, lapte și roșii.

Gustoasele cireșe au beneficii curative în ceea ce privește stările anxioase, durerile de cap și somnolența.

Alte beneficii

Cireșele, pe lângă proprietățile curative menționale mai sus, au și alte calități precum următoarele: întăresc sistemul imunitar, scad presiunea arterială, sunt diuretice, reduc riscul de diabet de tip 2. De altfel, ne ajută să avem o piele sănătoasă, care strălucește. Nu doar fructul este bun pentru organism, ci și cozile cireșelor. Acestea sunt indicate în tratarea colicilor și litiazei renale. Așadar, nu trebuie să aruncăm aceste codițe, ci să le spalăm și să le punem la uscat.

Sursă articol: www.clicksanatate.ro

Autor: naturisti

Blogul magazinului online naturisti.ro Informații de interes din zona medicală, a unui stil de viață sănătos, despre remedii gemoterapice, suplimente nutritive, cosmetice naturale, fitness și alte cele care au legatură cu sănătatea.

Lasă un comentariu